Avionul

Nu ştiu cum e acum dar la mine adolecenţa a fost sub zodia “am cu ce, am cu cine, nu am unde”, o anumită scară fiind închisă pentru că unii membrii ai asociaţiei de locatari au ajuns la concluzia că golanii vin şi scuipă noaptea pe pereţi. Vară o alternativă la câmpul de nu ştiu ce, din care te întorceai cu muşcaturi de ţânţar, era digul. Mai precis marginea de beton a digului. Dacă noaptea era senină cerul era splendid, mai ales ca oraşul e mic, becuri puţine, mai ales pe străzile care duceau afară din oraş. Mi s-a tras în seara respectivă de la cer. Era senin şi mă holbam în sus muşchii încordându-se involuntar iar privirea l-a găsit mişcându-se pe cer. Am exclamat: Uite un avion! Ridicând privirea în sus la mine mi-a spus: Pizda mă-tii de bou! Eu îţi sug pula şi tu te uiţi după avioane?!. Am replicat cu o voce moale:  Scuze. Nu vroiam să mă uit după avioane! Nu te mai uita după stele. Uită-te la mine cum îţi sug pula!a venit replica finală.

Adevărul e că nu m-am mai uitat în seara acea în sus, dacă vedeam vreun meteorit şi exclamam din nou…