Avionul

Nu ştiu cum e acum dar la mine adolecenţa a fost sub zodia “am cu ce, am cu cine, nu am unde”, o anumită scară fiind închisă pentru că unii membrii ai asociaţiei de locatari au ajuns la concluzia că golanii vin şi scuipă noaptea pe pereţi. Vară o alternativă la câmpul de nu ştiu ce, din care te întorceai cu muşcaturi de ţânţar, era digul. Mai precis marginea de beton a digului. Dacă noaptea era senină cerul era splendid, mai ales ca oraşul e mic, becuri puţine, mai ales pe străzile care duceau afară din oraş. Mi s-a tras în seara respectivă de la cer. Era senin şi mă holbam în sus muşchii încordându-se involuntar iar privirea l-a găsit mişcându-se pe cer. Am exclamat: Uite un avion! Ridicând privirea în sus la mine mi-a spus: Pizda mă-tii de bou! Eu îţi sug pula şi tu te uiţi după avioane?!. Am replicat cu o voce moale:  Scuze. Nu vroiam să mă uit după avioane! Nu te mai uita după stele. Uită-te la mine cum îţi sug pula!a venit replica finală.

Adevărul e că nu m-am mai uitat în seara acea în sus, dacă vedeam vreun meteorit şi exclamam din nou…

 

Efectele orgasmului

Efectele orgasmului,  când nu ai sunt de-a dreptul incredibile. Printre altele nu orbeşte dar tâmpeşte.

Discuţia poate continua…

14 years

Nu am vazut-o de mult timp dar ieri mi-am adus aminte că sunt 14 ani de când ne-am cunoscut. Nu ieri ci . Mi-am adus aminte ieri? Sau zilele trecute? Auzisem la radio în maşină Guns and Roses 14 years şi am scazut 14 din 2008 şi am realizat că nu mai ştiu nimic despre ea. Nici atunci nu ştiam mai mult şi nici când a plecat şi s-a întors pentru ca a doua zi să plece din nou. Mi-am asumat întrega vină, am zămbit şi am spus OK. Fie. Dacă aşa vrei tu sau crezi că e mai bine. Am zâmbit. Aşa faci la 17 ani. Eşti şmecher şi tare când te lasă gagica. Am mai văzut-o prin oraş în anii urmatori când mă întorceam acasă iar într-o zi am realizat că nu am mai  văzut-o de ceva timp. Am aflat că plecase, nu contează unde. Într-o vară am văzut-o din nou,  am salutat-o, mi-a răspuns, înclinând statistica în favoarea formalismului. Mi-am aprins o ţigară şi am plecat mai departe întrebându-mă dacă ceva se schimbase la ea. Parcă lipsea o lumină din ochii ei. Poate lipseşte şi din ai mei, m-am gândit. Am băgat capul între umeri şi am mărit pasul.

Oamenii lasă urme mari pe unde trec. Nimeni nu trece fără să lase măcar o urma.  Într-un final am găsit o urmă, un profil şi am construit o adresă care s-a dovedit a fi validă. Recunosc că m-am întrebat dacă să îi scriu un email. Ce să îi scriu? E oare cineva la celălalt capăt? Sau poate nu mai este nimeni asemeni acelei zile de vară când un prieten nu răspundea pe messenger şi în căteva minute am aflat că valurile îl inghiţiseră. parcă la Gura Portiţei. iar id-ul de messenger era activ. A rămas aşa câţiva ani. Deschideam messenger-ul şi îţ vedeam activ şi îmi venea să întreb încă odată: Sal. Ce faci? Merge? Într-o zi id-ul a încetat să fie activ.

14 years of silence

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!